Viața și aventurile unui cioban român în Bulgaria în vremuri de război (1908-1918)

Ah, rău este prin străini ca desculț printre mărăcini!  Am fost și sunt bolnav greu. Cât e ziua și noaptea de mare nu vine nimeni să-mi dea vizită sau să vadă dacă sunt mort sau viu. Cel ce va mai face ca mine, ca mine să se chinuiască. Stau și mă mir, mă înspăimânt singur de mine! Cum? În România având tată, mamă, frați, surori, neamuri și prieteni, fiind de națiune român, nu am stat și răbdat să-mi fac serviciul către stat, și în Bulgaria, neavând nici mamă, nici tată, nici neamuri și neînțelegând nici limba, am făcut servici și pe câmpul de luptă patru ani. A fost un blestem ceresc sau părintesc cred, și sunt sigur că până nu am fost blestemat nu am putut ajunge pe căile acestea sterpe. Dar … bun e Dumnezeu.

Cartea face parte din colecția Jurnale. Memorii a Editurii Humanitas și se bazează pe jurnalul unui român născut în 1886 într-un sat de lângă Câmpulung Muscel și fugit în Bulgaria ca să scape de serviciul militar. În cele din urmă, Nicolae a ajuns să lupte în armata bulgară mai mulți ani, inclusiv împotriva României.

Deși jurnal, cartea poate fi citită ca un roman de aventură. Viața acestui om este incredibilă și ar putea cu ușurință să fie ecranizată. Adaptarea textului și notele suplimentare de asemenea fac lectura ușoară iar evenimentele relatate sunt cu adevărat spectaculoase.

Pe lângă aventurile personale și bătăliile la care ia parte, Nicolae face și o sumară imagine a societății la începutul secolului 20, atât din România cât și din Bulgaria. Oameni, locuri, întâmplări relatate prin mintea unui cioban relativ inteligent, care citea ziarele, citea cărți, scria bine, citeț, a învățat repede și bine bulgara și turca și chiar avea cugetări filosofice.

Plecat de la 10 ani de-acasă, naiv de curajos, destul de onest, lacom de bani și avere, dar captiv unor idei fixiste și dându-se bătut repede în fața unor provocări cu prea multe necunoscute pentru el, Nicolae a fugit de armată din România ca să ajungă în cele din urmă – ironia sorții – soldat în Bulgaria. Am spus destul de onest, dar din jurnal se întrevede pe alocuri că Nicolae nu e sincer 100% cu jurnalul, poate mai ales din anumite temeri că va avea probleme cu bulgarii pe care nu se ferește totuși să-i facă pe alocuri înapoiați, necivilizați sau păgâni:

Să mă ierte Bunul Dumnezeu, că am mâncat pâine bulgară, dar cele văzute nu le pot uita nici în mormânt [1]. Sunt creștini, tot de o religie și obicei ca și noi românii dar sângele și duhul îl au ca păgânii cei mai cruzi. Aș descoperi eu încă multe de acestea, dar scriind aceste rânduri mă aflu în Bulgaria și am puțină teamă, fiindu-mi soția bulgăroaică, să nu fiu descoperit de bulgari. Ah! nu pot uita când îmi aduc aminte de faptele lor, urăsc și copiii mei, care-i aud vorbind bulgărește, și pe soția mea, care este bulgăroaică. De când sunt demobilizat au trecut 2 luni până acum, când scriu aceste rânduri, și nu am ieșit afară din curte ca să mă întâlnescu cu bulgari, pe care nu-i pot privi.

Avea să iese însă din curte și ulterior chiar să lupte împotriva românilor deși recunoaște că nu a tras un glonț. Mai târziu avea chiar să facă parte din trupele bulgare care împreună cu nemții au ocupat Dobrogea o perioadă, până ca România să o primească pe tavă de la Marile Puteri.

Pe lângă povestea ciobanului și viața lui tragică, în plan secundar putem cunoaște haosul și durerile nașterii națiunii bulgare. Speranțele și ciocnirea violentă de realitate, visurile total defazate de potențialul real dar și neșansele legate lanț – Nicolae relatează cu obiectivitate stările de spririt prin care trec bulgarii. Oroarea războiului este și ea prezentată deși fără gravitate, Nicolae scăpând de nenumărate ori ca prin minune. De altfel, dacă jurnalul este real, supraviețuirea lui Nicolae este cu adevărat o minune. Nu am numărat dar a scăpat de moarte ca prin urechile acului de cel puțin 5-6 ori: la stână luptându-se cu hoții, dezertând înotând Dunărea și plutind pe o bucată de gheață, în armată pe diverse fronturi supraviețuitor deși bulgarii nu au câștigat decât împotriva turcilor în câteva bătălii. După războiul mondial și declararea păcii, condamnat la moarte.

Jurnalul acoperă doar războiul și ne lasă cu Nicolae bolnav grav în timpul în care bulgarii evacuau Dobrogea. Deși a trăit până în 1967 (81 de ani!), nu aflăm nimic din introducere despre unde și-a petrecut ultima perioadă a vieții. Știm însă că unul dintre copiii săi a murit în Al 2-lea Război Mondial.

Cartea a fost nesperat de bine primită, în momentul editării acestui articol tirajul fiind epuizat. Eu am cumpărat-o de la librarie.net împreună cu 20 de ani in Siberia. Amintiri din viata despre care va fi probabil următoarea recenzie pe acest blog.

Gigel Chiazna

NOTE:

[1] se referă la cum tratau bulgarii soldați români luați prizonieri la bătălia de la Turtucaia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *